Știri
Prognoza meteo pentru 25 iunie 2026
Va fi soare, iar după amiază vor apărea averse în munți și în estul Bulgariei
miercuri 24 iunie 2026 13:15
miercuri, 24 iunie 2026, 13:15
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Joi, temperaturile minime vor fi cuprinse între 10 și 19°. În Sofia se așteaptă o temperatură de 15°. Dimineața, în văi și în bazinele hidrografice din jumătatea vestică a țării, vizibilitatea va fi redusă. Înainte de prânz va predomina vremea însorită. În jurul prânzului și după prânz se vor forma nori de tip cumulus, care vor aduce ploi. Pe alocuri, în special în zonele montane și în jumătatea estică a țării, vor avea loc averse și furtuni. Va sufla un vânt slab până la moderat dinspre est-nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 28 și 33°. În capitală, temperatura va fi de aproximativ 28°.
Pe litoralul Mării Negre, în nord, înainte de prânz va fi în mare parte însorit, dar după prânz se vor forma nori cumulus cu precipitații semnificative, iar pe alocuri vor avea loc averse și furtuni. În cea mai mare parte a litoralului sudic al Mării Negre, pe tot parcursul zilei va fi în mare parte însorit. Va sufla un vânt slab și moderat dinspre est, iar pe litoralul nordic – dinspre nord-nord-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 și 28°. Temperatura apei mării va fi între 23 și 24°.
În munți se vor forma nori de ploaie mai densi în după-amiaza, când vor avea loc averse și furtuni. Va sufla un vânt moderat dinspre est-nord-est. Temperatura maximă la 1200 m altitudine va fi de aproximativ 22°, iar la 2000 m va fi de aproximativ 15°.
Vineri va fi în mare parte însorit. În jurul prânzului și după aceea se vor forma nori de ploaie, iar pe alocuri în vestul și centrul Bulgariei vor cădea averse de scurtă durată, însoțite de tunete. Vor exista condiții pentru grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 29 și 34°.
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev