Politică

Știri

Consiliul UE a confirmat procedura de deficit excesiv împotriva Bulgariei

vineri, 26 iunie 2026, 21:30

Consiliul UE a confirmat procedura de deficit excesiv împotriva Bulgariei

FOTO: BNT

Dimensiunea fontului

Consiliul Uniunii Europene a confirmat propunerea Comisiei Europene, formulată la începutul lunii iunie, de a iniția o procedură privind deficitul excesiv împotriva Bulgariei, recomandând guvernului bulgar să ia măsuri pentru controlul cheltuielilor publice. Acest lucru este menționat într-o recomandare a Consiliului UE, publicată în Jurnalul Oficial al UE, a informat BTA.

Bulgaria trebuie să se asigure că ritmurile nominale de creștere a cheltuielilor publice nete nu depășesc 4,2% în 2026, 3,4% în 2027, 3,4% în 2028 și 3,2% în 2029, recomandă Consiliul UE, precizând că, în acest fel, țara ar trebui să depășească situația de deficit excesiv până în 2029.

Termenul limită până la care Bulgaria trebuie să întreprindă acțiuni eficiente și să prezinte măsurile necesare împreună cu proiectul său de plan financiar pentru 2027 este 15 octombrie 2026. La fiecare șase luni, țara noastră trebuie să raporteze progresele înregistrate în ceea ce privește recomandarea.

Redactor: Miglena Ivanova

Tradus și postat de Vlad Mitev



La această publicație au lucrat: Vlad Mitev