Știri
Aproape o treime din veniturile bulgarilor se cheltuiesc pe alimente scumpe
marți 30 iunie 2026 18:45
marți, 30 iunie 2026, 18:45
FOTO: Pixabay
Dimensiunea fontului
Coșul mic de consum a înregistrat o creștere anuală de 8,9%, potrivit analizelor sindicatului KNSB. Pe bază lunară, față de luna mai 2026, creșterea este de 0,5%. În iunie anul acesta, coșul mic de consum a costat 61,82 euro, iar în mai – 61,51 euro; în iunie 2025 a costat 56,8 euro.
Gospodăriile au senzația că inflația este mult mai ridicată. O gospodărie medie cheltuiește 30% din venituri pe alimente, dar există și astfel de gospodării în care aceste cheltuieli ajung la 36%. Una dintre cele mai critice probleme ale pieței bulgare este diferența uriașă dintre prețurile cu ridicata și cele cu amănuntul. Marja de profit a produselor variază între 23 și peste 151 la sută în comerțul cu amănuntul.
În mod tradițional, pentru multe produse, printre care făina, orezul, laptele proaspăt, brânza, cartofii, merele, fasolea, roșiile și castraveții, adaosul comercial pentru consumatorul final depășește 50% față de prețul de bursă.
Cu un salariu minim, un bulgar poate cumpăra 10 coșuri de cumpărături. În Franța se pot cumpăra 25 de coșuri, în Germania – 35, în România – 15 coșuri, iar în Croația – 19.
Reprezentanții KNSB sunt categorici că inițiativa „Coșul cu grijă” nu poate compensa singură adaosurile comerciale extrem de ridicate și nejustificate din punct de vedere al pieței.
Președintele sindicatului, Plamen Dimitrov, și-a exprimat îndoielile cu privire la măsura în care majorările de preț și prețurile produselor alimentare sunt stabilite în conformitate cu principiile pieței. Potrivit acestuia, Bulgaria are nevoie nu doar de monitorizarea pieței, ci și de acțiuni active din partea instituțiilor.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev