La Constanța are loc un forum polar româno-bulgar

miercuri, 1 iulie 2026, 16:15

Radko Vlaicov

Radko Vlaicov

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Un simpozion științific mixt pe teme polare, la care participă cercetători români și bulgari, a început în orașul Constanța. Evenimentul se desfășoară la filiala Institutului Național de Cercetări și Dezvoltări în domeniul Geologiei Marine și Geoecologiei – GeoEcoMar. Ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaicov, este invitat special al forumului și s-a adresat oamenilor de știință.

„Am participat la un simpozion similar în Bulgaria. Discutați teme specifice, despre care omul poate înțelege și afla mai multe doar la astfel de evenimente. În calitate de reprezentant al statului bulgar, sunt foarte fericit să mă aflu aici. Aș dori să reamintesc că Academia Bulgară de Științe a fost fondată la Brăila, iar de atunci există relații bune între mediile academice și universitare din cele două țări”, a spus diplomatul.

Președintele Institutului Antarctic Bulgar, profesorul Hristo Pimpirev, a invitat oamenii de știință români să se alăture celei de-a 35-a expediții polare și să colaboreze cu colegii lor bulgari.

Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare în domeniul Geologiei Marine și Geoecologiei – GeoEcoMar este o structură guvernamentală de cercetare și dezvoltare, coordonată de Agenția Română pentru Știință și Inovare. Activitatea sa principală este legată de cercetarea sistemelor fluvio-marine, în special a Dunării, a Deltei Dunării și a Mării Negre. 

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev