Știri
Muzeul Național de Istorie Militară celebrează 110 ani cu o expoziție aniversară
joi 2 iulie 2026 08:30
joi, 2 iulie 2026, 08:30
Muzeul Național de Istorie Militară celebrează 110 ani cu o expoziție aniversară
FOTO: militarymuseum.bg
Dimensiunea fontului
Muzeul Național de Istorie Militară marchează, pe 2 iulie, împlinirea a 110 ani de la înființare prin inaugurarea expoziției aniversare „Caleidoscopul memoriei”, în prezența unor invitați oficiali, printre care vicepreședinta Bulgariei, Iliana Iotova, și reprezentanți mass-media.
Pentru publicul larg, muzeul va fi deschis cu intrare liberă pe 3 iulie, între orele 10:00 și 17:00, oferind vizitatorilor posibilitatea de a descoperi expoziția „Caleidoscopul memoriei”, expoziția permanentă cronologică și sălile de colecții.
Doar în această zi, o parte a expoziției va include exponate de o valoare excepțională, prezentate foarte rar publicului. Printre acestea se numără marele colier al Ordinului „Sfinții Chiril și Metodiu, întocmai cu Apostolii”, al cărui unic purtător și Mare Maestru este monarhul, precum și sceptrul oficial și sceptrul de ceremonie ale regelui Boris al III-lea.
Acestea se numără printre cele mai valoroase însemne ale monarhiei bulgare și au fost realizate la comandă pentru a marca 25 de ani de la urcarea sa pe tron. Regele Boris al III-lea nu a mai apucat însă să le primească, din cauza morții sale premature, au transmis reprezentanții muzeului.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski