Știri
Starosel a găzduit festivalul „Iubesc Bulgaria” dedicat tinerilor din diaspora
joi 2 iulie 2026 10:35
joi, 2 iulie 2026, 10:35
Starosel a găzduit festivalul „Iubesc Bulgaria” dedicat tinerilor din diaspora
FOTO: IABC
Dimensiunea fontului
Copii și tineri din comunitățile bulgare din mai multe țări s-au reunit în satul Starosel, în perioada 26–28 iunie, pentru a participa la Festivalul Internațional pentru Copii „Iubesc Bulgaria”.
Evenimentul a adus împreună tineri de origine bulgară din diferite state, oferindu-le ocazia de a descoperi folclorul, meșteșugurile și tradițiile bulgare, de a-și exprima creativitatea, de a lega noi prietenii și de a-și consolida legătura cu Bulgaria.
Printre participanți s-au numărat elevii Școlii Duminicale Bulgare „Azbukarcheta”, care funcționează în cadrul Asociației Bulgarilor și Artiștilor „Trebol” din Madrid, Spania, condusă de Latinka Hinkova, precum și copii bulgari din Regiunile de Vest, Republica Moldova și România, informează Agenția Executivă pentru Bulgarii din Străinătate.
Programul festivalului a cuprins spectacole folclorice, activități creative și ateliere de modelaj în lut, ceramică și prelucrarea lânii, prin care participanții au făcut cunoștință cu patrimoniul cultural bulgar.
Festivalul a fost organizat de Asociația „Dezvoltare pentru Starosel” și Asociația Bulgarilor și Artiștilor „Trebol” din Madrid, cu sprijinul Agenției Executive pentru Bulgarii din Străinătate
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski