Societate

Știri

Patru medalii pentru elevii bulgari la Olimpiada Balcanică de Fizică

joi, 2 iulie 2026, 20:00

Patru medalii pentru elevii bulgari la Olimpiada Balcanică de Fizică

FOTO: Ministerul Educației și Științei

Dimensiunea fontului

Elevii bulgari au câștigat o medalie de aur, una de argint și două de bronz la cea de-a opta Olimpiadă Balcanică de Fizică de la Istanbul. Prin acest succes s-a confirmat încă o dată performanța puternică a țării noastre în cadrul prestigioasei competiții internaționale.

Medalia de aur a fost câștigată de Miroslav Draganov de la Liceul de Științe Naturale și Matematică „Acad. Nicola Obreșkov” din Burgas. Cu medalia de argint a fost distins Nicolae Kostov de la Liceul de Matematică din Sofia, iar medaliile de bronz au fost câștigate de Boris Pulev de la Liceul Național de Științe Naturale și Matematică și de Kiril Momcilov de la Liceul de Matematică din Sofia.

„Succesul este rezultatul pregătirii asidue a elevilor și al muncii devotate a profesorilor lor”, au declarat reprezentanții Ministerului Educației și Științei.

Olimpiada Balcanică este una dintre puținele competiții internaționale de fizică pentru elevi cu vârsta sub 17 ani. Scopul acesteia este de a încuraja interesul pentru știință, de a stimula dezvoltarea tinerelor talente și de a consolida cooperarea între țările din regiune, informează BGNES.

Editat de Diana Țancova

Tradus și postat de Vlad Mitev



La această publicație au lucrat: Vlad Mitev