Știri
Un val de amenințări cu bombă paralizează zeci de instituții din țară
marți 7 iulie 2026 17:00
marți, 7 iulie 2026, 17:00
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Pentru a doua zi consecutivă, o serie de amenințări anonime cu bombă blochează activitatea instituțiilor de stat din întreaga Bulgarie, a anunțat bTV. E-mailurile în masă au fost trimise în cursul dimineții, numărul semnalărilor fiind aproape dublu față de ieri. Primul val de amenințări anonime a afectat peste 22 de orașe din Bulgaria, fiind îndreptate în principal către palatele de justiție, parchetele și câteva municipalități mari. Amenințările de astăzi conțin motive religioase, cu referire la Dumnezeu și avertismente privind detonarea în termen de două ore. Țintele au fost din nou zeci de palate de justiție, primării, dar și spitale și birouri ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) din Sofia, Varna, Burgas, Plovdiv și o serie de alte orașe. Angajații și cetățenii au fost evacuați de urgență, iar echipele Ministerului de Interne au efectuat verificări amănunțite în clădiri. Nu au fost descoperite obiecte periculoase sau dispozitive explozive, iar în cursul după-amiezii activitatea normală a fost reluată peste tot. Potrivit anchetatorilor, este vorba de un atac hibrid automatizat, menit să provoace panică în masă.
Redactor: D. Grigorova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev