Știri
Peste 30 000 de autovehicule pe zi trec în tranzit prin Kardjali spre Grecia
miercuri 8 iulie 2026 13:15
miercuri, 8 iulie 2026, 13:15
FOTO: BNR - Radio Kardjali
Dimensiunea fontului
Traficul intens, ambuteiajele și așteptarea de ore întregi pe drumul spre Grecia continuă să creeze probleme serioase pentru locuitorii din Kardjiali și pentru miile de turiști care călătoresc prin punctul de trecere a frontierei „Makaza”. Potrivit guvernatorului regional al orașului Kardjiali, Biser Nikolov, o soluție posibilă pentru fluidizarea traficului este construirea unui traseu de ocolire, care să devieze fluxul de tranzit în afara orașului. Potrivit acestuia, aceasta este cea mai importantă sarcină de infrastructură pentru regiune, întrucât, în prezent, o mare parte din autovehiculele care se îndreaptă spre Grecia trec prin străzile centrale.
„Conform unor estimări aproximative, zeci de mii de autovehicule trec zilnic prin „Makaza”. Ultimul studiu, realizat în 2024 cu ajutorul dronelor și al numărării traficului, arată că prin oraș trec până la 30 000 de autovehicule pe zi”, a declarat Nikolov pentru „Nova Televizia”.
Nikolov a confirmat că se discută posibilitatea ca viitoarea autostradă pe traseul Ruse – Makaza să fie realizată prin concesiune. Conform informațiilor preliminare, există interes din partea investitorilor pentru acest proiect, iar în prezent se analizează dacă proiectarea tehnică va fi încredințată de către stat sau va face parte din angajamentele viitorului concesionar. Ocolitoarea orașului Kardjali, cu un nou pod peste barajul „Studen Kladeneț”, urmează să fie inclusă ca primă etapă a realizării viitoarei autostrăzi Ruse – Makaza. Aceasta va fi una dintre principalele solicitări ale administrației județene către stat, a explicat Nikolov, potrivit Radio Kardjali.
Potrivit lui Nikolov, motivul pentru care aglomerațiile de la „Makaza” persistă nu ține de regimul de frontieră în sine, ci de instalația de dezinfectare a autovehiculelor, construită pe teritoriul Greciei.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev