Știri
Trafic intens la frontiera Kalotina pentru autoturismele din Serbia
joi 9 iulie 2026 10:45
joi, 9 iulie 2026, 10:45
Trafic intens la frontiera Kalotina pentru autoturismele din Serbia
FOTO: BTA, arhivă
Dimensiunea fontului
Traficul este intens la punctul de trecere a frontierei Kalotina, la granița cu Serbia, pe sensul de intrare în Bulgaria pentru autoturisme, informează Poliția de Frontieră. Prin toate celelalte puncte de trecere a frontierei cu Turcia, Grecia, Macedonia de Nord și România, circulația se desfășoară în condiții normale.
În ultimele 24 de ore, în Bulgaria s-au produs 30 de accidente rutiere grave, în urma cărora 37 de persoane au fost rănite, fără a fi înregistrate decese, potrivit Poliției Rutiere. De la începutul lunii iulie au avut loc 177 de accidente grave, soldate cu nouă morți și 214 răniți. De la începutul anului, numărul persoanelor care și-au pierdut viața în accidente rutiere a ajuns la 226.
În ultimele 24 de ore, pompierii au intervenit pentru stingerea a 144 de incendii, potrivit Direcției Generale „Pompieri și Protecția Populației”. În urma incendiilor, o persoană și-a pierdut viața.
Unul dintre cele mai grave incendii s-a produs pe 8 iulie, în jurul orei 11:00, pe autostrada Trakia, în apropiere de Pazardjik, pe sensul de mers spre Burgas. Un camion și remorca acestuia, încărcate cu role de hârtie, au fost cuprinse de flăcări. Incendiul a distrus și aproximativ două mii de metri pătrați de culturi de grâu aflate în apropierea autostrăzii.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski