Știri
Cu echipamente noi și o coordonare mai bună, ne pregătim de incendii
luni 13 iulie 2026 18:15
luni, 13 iulie 2026, 18:15
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Bulgaria este mai bine pregătită pentru combaterea incendiilor în acest an datorită coordonării stabilite între instituții, a declarat ministrul de interne Ivan Demerdjiev cu ocazia prezentării noilor echipamente destinate pompierilor și formațiunilor de voluntari în cadrul programului operațional „Dezvoltarea resurselor umane” 2021-2027, cofinanțat de Uniunea Europeană.
„Până în prezent, au fost instruiți peste 130 de pompieri și voluntari, au fost achiziționate aproximativ 30 de drone și aproape 500 de unități de echipament pentru stingerea incendiilor și comunicații. Doresc să mulțumesc și formațiunilor de voluntari, care ne sprijină din ce în ce mai activ eforturile în lupta împotriva dezastrelor”, a declarat ministrul. El a adăugat că eforturile sunt orientate către prevenire, depistarea timpurie a incendiilor, stingerea rapidă a acestora și împiedicarea extinderii lor, pentru a nu mai fi martori la consecințele din ultimii ani.
Peste 1500 de persoane urmează să fie instruite în cadrul proiectului, a anunțat ministra muncii și protecției sociale, Natalia Efremova. Potrivit acesteia, pregătirea include mai multe cunoștințe și abilități pentru munca pe teren, precum și sprijin pentru voluntariat și echipele de voluntari, a relatat reporterul BNR, Nikolay Hristov.
Editat de Diana Țancova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev