Știri
Bulgarii din Moldova și România își împart experiențele în Dudeștii Vechi
marți 14 iulie 2026 16:15
marți, 14 iulie 2026, 16:15
FOTO: BTA - Taraclia
Dimensiunea fontului
Reprezentanți ai comunității bulgare din Găgăuzia și sudul Moldovei vor vizita, în perioada 25-31 iulie, satul Dudeștii Vechi din România, considerat centrul istoric al bulgarilor din Banat.
Schimbul de experiență se desfășoară în cadrul proiectului „Legături prin patrimoniu”, susținut de programul Culture Moves Europe, a anunțat asociația „Comunitatea bulgară din Republica Moldova”.
Inițiativa are ca scop încurajarea cunoașterii patrimoniului cultural, schimbul de experiență și consolidarea legăturilor dintre comunitățile bulgare din Moldova și România.
Din delegație fac parte patru reprezentante ale comunității bulgare din regiune.
Anna Pagur, directoarea ansamblului „Văglence”, își va prezenta experiența în lucrul cu copiii și tinerii, precum și practicile de păstrare a tradițiilor bulgare prin creația folclorică.
Solista ansamblului „Rodolubeț”, Elena Dinkova, care este și fondatoarea Muzeului Tradițiilor „Rodolubeț” din satul gagauz Kirso, va prezenta patrimoniul muzical al bulgarilor din Basarabia. Ea se va familiariza, de asemenea, cu practicile muzeale ale bulgarilor din Banat și va participa la pregătirea unei expoziții comune și a unui program de concerte.
Maestra meșteșugurilor tradiționale și a costumelor populare, Praskovia Ștetinina, va organiza ateliere de broderie, cusut și artizanat aplicat. Activitățile vizează transmiterea abilităților meșteșugărești tradiționale către tânăra generație.
Ivanna Panaitova, reprezentantă a tinerei generații de bulgari din Găgăuzia și interpretă de muzică populară, va susține cursuri de măiestrie în ritmică și cântatul la tobe. Ea va participa, de asemenea, la colectarea și documentarea rețetelor culinare tradiționale și va sprijini schimbul intercultural.
Pe parcursul vizitei de șapte zile, participantele se vor întâlni cu conducerea Uniunii Bulgarilor din Banat din România și se vor familiariza cu activitatea instituțiilor culturale locale.
Sunt prevăzute ateliere creative, o expoziție comună și un concert, precum și discutarea posibilităților de colaborare viitoare între comunitățile bulgare din cele două țări.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev