Știri
Serbia l-a extrădat pe directorul căutat al Băncii Bulgare de Dezvoltare
marți 14 iulie 2026 17:00
marți, 14 iulie 2026, 17:00
FOTO: BGNES
Dimensiunea fontului
Fostul director al Băncii Bulgare de Dezvoltare (BBR), Stoian Mavrodiev, se află deja în Bulgaria. Acesta a fost predat de autoritățile sârbe la punctul de frontieră „Kalotina“.
Bancherul căutat a fost dus la Sofia. Acesta va rămâne în arestul Serviciului Național de Investigații până când instanța se va pronunța asupra măsurii de arest preventiv.
Mavrodiev este acuzat de acordarea, în 2019, de către banca de stat Banca Bulgară de Dezvoltare, a unui credit negarantat în valoare de peste 75 de milioane de euro către o firmă.
Mavrodiev a fost reținut la Belgrad la începutul lunii iunie, la sosirea sa din Dubai, unde se afla după ce fusese dat în urmărire prin mandat european de arestare și buletin roșu Interpol. Extrădarea sa a fost accelerată după ce și-a dat acordul expres să fie repatriat în Bulgaria pentru a coopera cu anchetatorii, potrivit declarațiilor avocatului său, Emanuil Iordanov.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev