Politică

Știri

Comisia de apărare a aprobat staționarea unor avioane americane la Bezmer

marți, 21 iulie 2026, 17:00

Comisia de apărare a aprobat staționarea unor avioane americane la Bezmer

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Comisia parlamentară pentru apărare a dat undă verde proiectului de decizie al Consiliului de Miniștri privind staționarea a până la 8 avioane-cisternă americane la baza aeriană „Bezmer” și a 250 de militari americani pentru sprijinirea operațiunilor din Orientul Mijlociu. Decizia a fost adoptată cu 11 voturi „pentru”, unul „împotrivă” și două „abțineri”. Urmează votarea deciziei în plen, a informat BTA. Solicitarea privind staționarea avioanelor pe teritoriul Bulgariei a fost transmisă printr-o notă diplomatică din 17 iulie 2026 de către Ambasada SUA la Sofia, fapt anunțat luni de premierul Rumen Radev. Potrivit ministrului apărării, Dimitar Stoianov, decizia nu reprezintă o amenințare directă la adresa securității noastre naționale.

Redactor: Miglena Ivanova

Tradus și postat de Vlad Mitev