Accente

Știri

O dronă adusă de valuri a fost distrusă în largul coastelor Bulgariei

miercuri, 22 iulie 2026, 11:30

O dronă adusă de valuri a fost distrusă în largul coastelor Bulgariei

O dronă adusă de valuri a fost distrusă în largul coastelor Bulgariei

FOTO: mod.bg

Dimensiunea fontului

Grupul naval de luptă împotriva minelor din Marea Neagră, format din Bulgaria, România și Turcia, a neutralizat o dronă aflată în derivă, a anunțat Ministerul Apărării de la Sofia.

Obiectul a fost observat pe 21 iulie, la aproximativ 21 de mile marine est de orașul Ahtopol, după plecarea grupului naval din portul Burgas. Nava turcă de vânătoare de mine Akçay a efectuat prima inspecție și a stabilit că este vorba despre o dronă cu una dintre aripi ruptă.

În urma verificărilor subacvatice nu au fost identificate muniții atașate de exteriorul aparatului. Totuși, din cauza posibilității existenței unor încărcături în interior, nava bulgară de vânătoare de mine Struma și nava românească Viceamiral Constantin Bălescu au asigurat perimetrul și au redirecționat traficul maritim din zonă.

După aproximativ trei ore și jumătate, scafandrii militari bulgari au detonat în condiții de siguranță obiectul periculos adus de curenții marini, relatează BTA.


Redactor: Ivo Ivanov

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski