Vinuri din Bulgaria, România și Republica Moldova, reunite la Craiova

joi, 30 iulie 2026, 11:30

Vinuri din Bulgaria, România și Republica Moldova, reunite la Craiova

Vinuri din Bulgaria, România și Republica Moldova, reunite la Craiova

FOTO: Organizatori

Dimensiunea fontului

Bulgaria, România și Republica Moldova își unesc eforturile pentru promovarea vinurilor lor pe scena internațională, în cadrul inițiativei „Comorile Orientului” (Treasures of the East). Proiectul trilateral își propune să prezinte cele trei țări ca parte a unei regiuni viticole și turistice competitive pe piața europeană și internațională, anunță organizatorii de la Vinul.ro, publicație românească specializată în domeniul vinului.

Evenimentul va avea loc în perioada 2-4 octombrie, la Craiova, și este legat de o nouă inițiativă a „Premiilor Vinul.ro pentru Excelență”, care își deschid pentru prima dată competiția și pentru vinurile din Bulgaria și Republica Moldova.

Vinurile premiate vor fi incluse în selecția internațională „Comorile Orientului” și vor beneficia ulterior de promovare în România și pe piețele europene.

Programul va include și un forum de afaceri bulgaro-român, discuții despre oportunitățile de acces pe piața românească a vinului, francize și parteneriate transfrontaliere, precum și întâlniri cu producători, operatori din turism, reprezentanți ai mass-media și influenceri, relatează BTA.

Pentru cramele, producătorii și organizațiile din domeniul turismului din Bulgaria, inițiativa reprezintă o oportunitate de acces direct la una dintre cele mai mari piețe de consum din regiune și la un public de aproximativ cinci milioane de persoane de pe ambele maluri ale Dunării.

Redactor: Ivo Ivanov

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski