Turism

Știri

Pasagerul cu numărul 1 milion de pe aeroportul Burgas vine din Polonia

joi, 30 iulie 2026, 17:00

Pasagerul cu numărul 1 milion de pe aeroportul Burgas vine din Polonia

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

Aeroportul din Burgas a întâmpinat, pe 30 iulie 2026, pasagerul cu numărul un milion pentru anul 2026. Acesta a sosit cu un zbor din orașul polonez Katowice, împreună cu alți 150 de pasageri. Avionul a fost întâmpinat cu un salut cu jeturi de apă, iar pasagera cu numărul un milion – Agnieszka Hollingsworth din Polonia – a primit cadouri și un tort pregătit special pentru această ocazie. Agnieszka Hollingsworth a declarat că a ales Bulgaria pentru vacanța sa datorită plajelor frumoase. Ea a precizat că vizitează țara pentru prima dată și a mulțumit pentru primirea călduroasă, relatează BTA.

Anul acesta, aeroportul a atins pragul de un milion de pasageri deserviți cu o zi mai devreme față de 2025. Acesta este un semn foarte bun pentru dezvoltarea traficului și ne dă motive să ne așteptăm că vom menține nivelurile anterioare, ba chiar este posibil să le depășim, a declarat pentru presă directorul aeroportului, Vasil Atanasov.

El a subliniat că, în ciuda tendinței pozitive, sectorul continuă să se confrunte cu provocări. Potrivit acestuia, situația geopolitică continuă să influențeze traficul aerian, iar prețurile ridicate ale combustibililor se reflectă, de asemenea, asupra produsului aviatic și asupra fluxului de pasageri.

În actualul sezon de vară, Aeroportul Burgas deservește peste 70 de destinații. Atanasov a menționat că, în acest an, se înregistrează o scădere așteptată pe piața germană din cauza numărului redus de zboruri, dar piețele tradițional puternice, precum Polonia și Marea Britanie, își mențin nivelurile ridicate, piața britanică înregistrând o creștere de aproximativ 5%. Se înregistrează o creștere de două cifre în ceea ce privește pasagerii din Ungaria și Irlanda. Și în acest an, cei mai mulți turiști sosesc din Polonia, a mai spus directorul aeroportului

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev



La această publicație au lucrat: Vlad Mitev