Știri
BNB lansează o monedă din argint dedicată Mănăstirii Preobrazhenie
luni 3 august 2026 12:30
luni, 3 august 2026, 12:30
BNB lansează o monedă din argint dedicată Mănăstirii Preobrazhenie
FOTO: Banca Națională a Bulgariei
Dimensiunea fontului
Banca Națională a Bulgariei (BNB) pune în circulație o nouă monedă de colecție din argint, cu valoarea nominală de 10 euro, dedicată Mănăstirii Preobrazhenie. Emisiunea 2026 face parte din seria „Biserici și mănăstiri bulgare”.
Moneda va fi disponibilă începând de luni, 3 august, la prețul de 132 de euro (258,17 leva). Tirajul este limitat la 5 000 de exemplare.
Pe avers este reprezentată, într-o interpretare stilizată, fresca „Roata vieții”, realizată de Zahari Zograf și aflată la Mănăstirea Preobrazhenie. În partea dreaptă sunt inscripționate denumirea „Banca Națională a Bulgariei”, anul emisiunii „2026”, emblema BNB cu anul „1879” și valoarea nominală de „10 euro”, relatează BTA.
Moneda va fi comercializată la patru ghișee din sediul central al BNB, situat în Piața Knyaz Alexander I nr. 1 din Sofia, precum și la alte patru ghișee ale Centrului de casierie al BNB, de pe strada Mihail Tenev nr. 10.
Fiecare client va putea achiziționa o singură monedă de la ghișeele BNB, indiferent dacă o cumpără în nume propriu sau în numele altei persoane.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski