Știri
Plovdiv e ieftin și sigur, scrie Travel Off Path despre oraș
luni 3 august 2026 15:30
luni, 3 august 2026, 15:30
FOTO: traveloffpath.com
Dimensiunea fontului
Cel mai vechi oraș din Europa care a fost locuit neîntrerupt nu se află în Italia sau Grecia, ci în Bulgaria, relatează publicația americană Travel Off Path. Acesta este cel mai vechi oraș din Europa – și, în același timp, unul dintre cele mai ieftine și sigure. Este vorba de Plovdiv, al doilea oraș ca mărime din țară. Istoria așezării neîntrerupte în această zonă datează de acum peste 8.000 de ani, ceea ce face ca orașul să fie cu peste 3.000 de ani mai vechi decât Atena, pe care mulți o consideră în mod eronat cel mai vechi oraș din Europa, asigură publicația.
Orașul contemporan este literalmente construit peste structuri romane antice: strada principală pietonală trece peste ruinele unui stadion roman, fragmente din acesta fiind încă vizibile. Principala atracție a orașului este Teatrul Antic din Filipopol. Acesta este unul dintre cele mai bine conservate teatre romane din lume, cu o capacitate de 7.000 de spectatori, și găzduiește și astăzi concerte și opere.
Dar Plovdiv nu este doar un oraș antic. Pe dealul Nebet Tepe s-au păstrat vestigii preistorice, datând de aproximativ 4000 î.e.n., iar în unele locuri există urme de așezări care datează chiar din mileniul al VI-lea î.e.n. Și perioada otomană și-a lăsat amprenta: moscheea Djumaia din secolul al XV-lea se află în centrul orașului, iar turnul Sahat Tepe este unul dintre cele mai vechi turnuri cu ceas din Balcani.
Prețurile reprezintă un alt motiv pentru a vizita orașul. Mâncarea în Plovdiv poate fi cu până la 70% mai ieftină, iar cazarea cu până la 60% mai ieftină decât în orașele populare din Europa de Vest, scrie Travel Off Path, oferind exemple concrete.
În același timp, Plovdiv se numără printre cele mai sigure orașe din Europa. Totuși, a ajunge la Plovdiv nu este atât de ușor, precizează publicația: trenul din Sofia durează aproximativ 2,5 ore, iar cel din Varna, de la Marea Neagră, durează 7 ore cu schimbări.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev