Știri
Adjunctul ambasadorului Israelului a făcut o vizită la Bansko
joi 6 august 2026 17:00
joi, 6 august 2026, 17:00
FOTO: bansko.bg
Dimensiunea fontului
Primarul comunei Bansko, Stoicio Banenski, a avut o întâlnire informală cu adjunctul ambasadorului Israelului în Bulgaria, Tadian Poplinger. Acesta se numără printre diplomații care manifestă un interes activ față de dezvoltarea orașului Bansko și a vizitat orașul de mai multe ori. Discuția a fost dedicată posibilităților de aprofundare a contactelor bilaterale în domeniul turismului, culturii și sportului.
S-a remarcat faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți cetățeni israelieni aleg Bansko nu doar ca destinație turistică în toate anotimpurile, ci și ca loc de ședere pe termen lung. Cetățenii israelieni se numără printre cei mai activi participanți pe piața imobiliară locală, iar mulți dintre ei fac deja parte din comunitatea din Bansko, implicându-se activ în viața socială, culturală și economică a orașului.
De asemenea, este subliniată tradiția de calitate a programului Festivalului Internațional de Jazz de la Bansko de a găzdui artiști de renume din Israel. Ediția din acest an este, de asemenea, o scenă pentru proiecte israeliene, printre care Amit Friedman Quartet și Big Vicious al lui Avishai Cohen, relatează Radio Blagoevgrad.
Redactor: Ivo Ivanov
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev