Economie

Știri

Sezonul turistic de vară din Bulgaria, fără motive de mare bucurie

luni, 17 august 2026, 13:00

Sezonul turistic de vară din Bulgaria, fără motive de mare bucurie

Sezonul turistic de vară din Bulgaria, fără motive de mare bucurie

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

„Sectorul turistic s-a apropiat deja de nivelurile înregistrate vara trecută”, a declarat jurnaliștilor din Varna ministrul Turismului, Ilin Dimitrov. Potrivit acestuia, sezonul a început cu dificultăți din cauza problemelor de pe piața germană.

Numărul turiștilor înregistrați s-a ridicat la aproximativ 1 610 000 în luna iulie, față de 1.650.000 în aceeași lună a anului trecut. „Este însă mai important să vedem dacă există și care sunt diferențele în ceea ce privește prețurile pachetelor turistice și durata șederii oaspeților”, a subliniat ministrul.

Potrivit lui Ilin Dimitrov, datele vor fi publicate la sfârșitul lunii septembrie – începutul lunii octombrie, iar atunci va fi analizat în detaliu întregul sezon turistic. „Cu siguranță nu se poate vorbi despre un dezastru, dar nici nu avem motive de mare bucurie; în ansamblu, sezonul de vară va fi similar cu cel de anul trecut”, a afirmat el categoric.

În această vară dispunem de 26 de plaje și șase porturi de agrement cu distincția Blue Flag/Steagul Albastru, dar obiectivul este ca numărul acestora să ajungă la 40, iar în acest sens se lucrează activ cu concesionarii. Ministrul a subliniat ca un aspect pozitiv faptul că Bulgaria ocupă locul al treilea în Europa în ceea ce privește calitatea apei de scăldat, conform datelor Asociației Europene pentru Mediu și Apă.

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski