miercuri 19 august 2026 10:00
miercuri, 19 august 2026, 10:00
Tsanko Tsankov începe traversarea Canalului Mânecii
FOTO: Facebook/ Tsansko Tsankov
Dimensiunea fontului
Cel mai bun înotător bulgar în ape deschise și înghețate, Tsanko Tsankov, se îndreaptă spre o nouă provocare, după luni de pregătire intensă: traversarea Canalului Mânecii, din Anglia în Franța. Startul va fi în zona Dover, iar sosirea – pe țărmul francez. Distanța în linie dreaptă este de puțin peste 34 km, dar distanța reală poate fi semnificativ mai mare din cauza curenților puternici. Temperatura apei este în prezent de aproximativ 20 °C. În spatele acestei încercări se află o pregătire de amploare.
Numai în ultimele 90 de zile, Tsankov a acumulat 1.300 km de antrenament în apele Mării Negre. În Anglia, înotătorul și echipa sa vor aștepta o „fereastră” potrivită pentru start, în perioada 19-26 august – momentul în care condițiile meteorologice și curenții îi vor permite bulgarului să se lanseze într-una dintre cele mai emblematice provocări de înot din lume.
Canalul Mânecii face parte din prestigioasa serie Ocean’s Seven, din care Tsanko a depășit deja cinci provocări.
Redactor: Miglena Ivanova
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski