Știri
The Guardian remarcă alegerea orașului Burgas, gazda Eurovision 2027
miercuri 19 august 2026 14:30
miercuri, 19 august 2026, 14:30
The Guardian remarcă alegerea orașului Burgas, gazda Eurovision 2027
FOTO: AP
Dimensiunea fontului
„Concursul muzical Eurovision nu va avea loc anul viitor în capitala țării, Sofia, ci în Burgas – un oraș-port la Marea Neagră cu o populație de 200.000 de locuitori. Această știre i-a lăsat perplecși pe unii bulgari, iar nici măcar câștigătoarea bulgară a ediției din acest an, Dara, nu și-a ascuns surprinderea”, a scris cotidianul britanic The Guardian.
Publicația reamintește că, după victoria Darei din luna mai a acestui an, Bulgaria va avea, pentru prima dată în istoria sa, ocazia să găzduiască cea mai mare petrecere din Europa.
În articol se subliniază că pregătirile pentru marea finală a Eurovision au început deja în jurul Arena Burgas, o sală cu o capacitate de 15.000 de locuri. Sunt citate, de asemenea, informații de la aeroportul orașului, conform cărora acesta este pregătit să facă față fluxului crescut de pasageri. „Evenimentele conexe concursului se vor desfășura în centrul orașului Burgas și în Grădina Maritimă, care este cel mai mare parc public din oraș, situat chiar pe malul Mării Negre”, informează The Guardian.
„Trebuie să privim lucrurile din perspectiva lor pozitivă. Cred că oamenii ar trebui să meargă la mare și să exploreze zona din jurul orașului Burgas – acolo există locuri cu adevărat frumoase”, a declarat Dara pentru publicație.
Ea îi îndeamnă pe participanții la concurs să profite de ocazia de a vizita Bulgaria și litoralul Mării Negre și să descopere cultura unică a acestei țări balcanice.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski