Știri
Bulgaria a autorizat un avion rusesc să survoleze spațiul său aerian
joi 20 august 2026 09:00
joi, 20 august 2026, 09:00
Avion rusesc Il-76/Bulgaria a autorizat un avion rusesc să survoleze spațiul său aerian
FOTO: Ministerul Situațiilor de Urgență din Rusia
Dimensiunea fontului
Un avion Il-76TD al Ministerului Situațiilor de Urgență al Federației Ruse a traversat aseară spațiul aerian al Bulgariei și a aterizat în orașul sârb Niș. Aeronavele de acest tip pot fi utilizate pentru diverse misiuni, inclusiv pentru operațiuni de stingere a incendiilor forestiere, informează BGNES.
Nova TV citează Ministerul Afacerilor Externe al Bulgariei, potrivit căruia zborul a avut caracter umanitar, în urma unei solicitări transmise prin notă diplomatică de Serbia, din cauza incendiilor din țară.
Deputatul Hristo Gadzhev, membru al Comisiei parlamentare pentru apărare, a comentat zborul pe Facebook: „Un avion guvernamental rus a survolat Bulgaria în direcția Serbiei. Destinația probabilă este centrul ruso-sârb din Niș, despre care se vorbește de ani de zile că ar fi sediul comunității de informații ruse din Balcani. Aceasta constituie o încălcare a sancțiunilor UE. Avioanelor rusești le este interzis să survoleze, să decoleze sau să aterizeze pe teritoriul UE. Cu excepția cazului, desigur, în care ministrul afacerilor externe de la Sofia nu a acordat o autorizație expresă. Foarte interesant să vedem care sunt motivele.”
„Într-un moment în care incendiile forestiere din Republica Serbia continuă să se extindă în apropierea frontierei cu Bulgaria și amenință zonele transfrontaliere, cooperarea internațională pentru stăpânirea dezastrului capătă o importanță deosebită”, se menționează în comunicatul Ministerului Afacerilor Externe, din care reiese că instituțiile bulgare au eliberat documentele de autorizare necesare.
După ce fumul incendiilor din Serbia a ajuns până la Sofia și în alte orașe bulgărești, Bulgaria a oferit ajutor Serbiei pentru stingerea incendiilor.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski