Societate

Știri

„Balcanii Verzi” propune vulturul bărbos drept mascota Eurovision

luni, 24 august 2026, 11:30

"Зелени Балкани" предлага брадатия лешояд за символ на "Евровизия"

"Зелени Балкани" предлага брадатия лешояд за символ на "Евровизия"

FOTO: facebook.com/ZeleniBalkani

Dimensiunea fontului

Asociația „Balcanii Verzi/Green Balkans” propune ca vulturul bărbos să devină simbolul Bulgariei pentru concursul Eurovision, care va avea loc anul viitor la Burgas. Ideea este legată de eforturile de conservare a naturii pentru refacerea populației acestei specii, dar și de povestea vulturului bărbos Boev, care a părăsit Bulgaria, a traversat Europa și, după ce a parcurs peste 14.000 de kilometri, s-a întors acasă.

Potrivit organizației, pasărea poate deveni un simbol recognoscibil al Bulgariei, deoarece transmite mesaje despre libertate, curaj, călătorie, întoarcere și speranță. Aripile sale larg desfăcute pot fi asociate cu aspirația către noi orizonturi, în timp ce istoria speciei în Bulgaria vorbește despre refacere și o a doua șansă.

Vulturul bărbos a dispărut ca specie din Bulgaria, iar revenirea sa se numără printre obiectivele de conservare a naturii pentru care lucrează organizații și instituții. Reprezentanții „Green Balkans” subliniază că la aceste eforturi participă oameni și organizații din peste zece țări europene, ceea ce transformă protejarea speciei într-un exemplu de cooperare internațională.

Potrivit organizației, transformarea vulturului bărbos într-un simbol al Euroviziunii, ar putea avea un impact pozitiv asupra protecției naturii, atrăgând atenția publicului asupra speciei și asupra eforturilor de refacere a populației acesteia în Bulgaria.

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski