Economie

Știri

Producătorii bulgari sunt îngrijorați de recolta record de grâu

Българските производители са притеснени от рекордно висок добив на пшеница

Българските производители са притеснени от рекордно висок добив на пшеница

FOTO: BTA

Dimensiunea fontului

În ultimii 5 ani, 35% dintre exploatațiile agricole din sectorul cerealier bulgar au dispărut

Recolta de grâu din acest an din Bulgaria se ridică la 7,388 milioane de tone. Acestea sunt datele din ultima analiză operațională a Ministerului Agriculturii. Însă întrebarea este dacă această recoltă, record pentru ultimii ani, satisface piața, consumatorii și producătorii.

Consumul intern de grâu în Bulgaria este de aproximativ 2 milioane de tone pe an, astfel încât nu există riscul unei penurii, iar consumatorii pot fi liniștiți. Acest lucru nu se aplică însă producătorilor de cereale – din cauza costurilor ridicate de producție și a prețurilor scăzute, mulți dintre ei au stocuri nevândute din anul trecut, iar recolta generoasă din acest an nu este un motiv suficient de bucurie, întrucât costurile sunt din nou ridicate, iar prețurile scăzute.

Producătorii bulgari sunt îngrijorați de recolta record de grâu

FOTO: BTA

În acest an, suprafețele recoltate sunt cu aproape 8% mai mici, dar randamentul este cu aproape 10% mai mare, astfel încât cantitatea de grâu recoltată este mai mare decât anul trecut. Totuși, potrivit producătorilor, prețurile la care se comercializează cerealele sunt la nivelul celor de acum 15-20 de ani, în timp ce prețurile tuturor consumabilelor au crescut de câteva ori.

Potrivit Asociației Naționale a Producătorilor de Cereale, această disproporție a dus la dispariția, în ultimii 5 ani, a 35% din exploatațiile agricole din sectorul producției de cereale din Bulgaria. Acestea au dat faliment, au fost revândute sau au fuzionat. Organizația consideră că, într-o etapă ulterioară, acest lucru ar putea genera riscul unei reduceri a suprafeței de teren cultivabil.


Producătorii bulgari sunt îngrijorați de recolta record de grâu

FOTO: magnific.com

Producătorii de grâu ridică și o altă întrebare – dacă prețurile actuale ale grâului sunt apropiate de nivelurile de acum două decenii, de ce prețul pâinii a crescut de multe ori și unde anume în lanțul de distribuție se produce această scumpire.

La această publicație au lucrat: Vlad Mitev