Accente

Știri

Dronă electrică de recunoaștere, descoperită în Marea Neagră, lângă Tsarevo

Dronă electrică de recunoaștere, descoperită în Marea Neagră, lângă Tsarevo- Снимката е илюстративна

Dronă electrică de recunoaștere, descoperită în Marea Neagră, lângă Tsarevo- Снимката е илюстративна

FOTO: mod.bg

Dimensiunea fontului

O dronă electrică de recunoaștere a fost descoperită în apele Mării Negre, între Tsarevo și satul Varvara, a anunțat Ministerul Apărării.

Aparatul de zbor fără pilot a fost aruncat de valuri într-un golf, lângă stânci. Inițial, obiectul a fost localizat de poliție, iar zona a fost securizată până la sosirea specialiștilor militari.

„Mai întâi au efectuat o inspecție cu o dronă pentru a verifica starea aparatului de zbor. Au estimat că nu există pericol de explozie, după care au intrat în apă și l-au scos conform procedurii stabilite”, a declarat Veselin Anestiev, viceguvernator al regiunii Burgas.

Potrivit acestuia, aparatul descoperit se află într-o stare de conservare neobișnuită. „Este prima dată când văd o dronă atât de bine conservată – cu carcasa intactă, nu era făcută bucăți, așa cum se găsesc de obicei”, a spus el.

Aparatul fără pilot urmează să fie examinat pentru a se stabili modelul, originea și circumstanțele în care a ajuns în mare. Deocamdată, militarii au constatat că este vorba despre o dronă electrică de recunoaștere, care nu reprezintă un pericol.

Aparatul fără pilot a fost transportat la baza navală.

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski