Știri
A fost găsită cetățeanca bulgară care fusese declarată dispărută în Nepal
FOTO: BTA
Dimensiunea fontului
Nu există cetățeni bulgari dați dispăruți în Nepal în urma inundațiilor devastatoare de acolo. Anterior, autoritățile nepaleze au inclus pe lista persoanelor dispărute un cetățean bulgar, dar s-a dovedit că este vorba de o concetățeană care și-a pierdut documentele. Acest lucru a fost precizat pentru BNR de către Ministerul Afacerilor Externe.
Cetățeanca bulgară aflată în Nepal a luat legătura cu reprezentanța diplomatică bulgară din Delhi. Ea se află în siguranță, dar și-a pierdut documentele de identitate. Ambasada bulgară din Delhi i-a acordat asistență la distanță pentru obținerea unui pașaport provizoriu de la reprezentanța unui stat membru al UE în Nepal.
Ambasadele bulgare din China și India se află în contact permanent cu autoritățile din regiunea afectată și urmăresc evoluția situației.
La ambasada bulgară din Beijing s-a acordat asistență unui cetățean bulgar pentru a lua legătura cu soția sa, care călătorește în cadrul unui grup organizat în regiunea afectată; aceasta se află în siguranță și, în prezent, se află în Tibet, au mai precizat reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe.
Editat de Miglena Ivanova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev