Știri
Festivalul iaurtului are loc la Momchilovtsi până pe 30 august
vineri 28 august 2026 10:30
vineri, 28 august 2026, 10:30
Фестивал на киселото мляко на 29 август в родопското село Момчиловци
FOTO: momchilovtsifest.bg
Dimensiunea fontului
O nouă ediție a „Festivalului iaurtului – cultură și tradiții” va avea loc începând de astăzi și până pe 30 august în satul Momchilovtsi, județul Smolyan. Începutul evenimentului este anunțat pentru ora 16:00, iar două ore mai târziu va avea loc deschiderea oficială. Evenimentul, cu motto-ul „Momchilovtsi – leagănul longevității și al stilului de viață sănătos”, este organizat în colaborare cu compania chineză Bright Dairy, care și-a impus pe piața din China produsele lactate sub denumirea „Momchilovtsi”.
Ca parte a parteneriatului, în programul festivalului sunt incluși anual artiști chinezi, un pavilion dedicat culturii și meșteșugurilor chinezești, precum și ateliere culinare care prezintă bucătăria tradițională chineză în inima Munților Rodopi. Programul include, de asemenea, expoziții ale producătorilor locali de produse lactate, târguri de artizanat, concerte folclorice și popularul concurs de frumusețe „Miss Rodopi – Regina iaurtului”.
Redactor: Miglena Ivanova
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski