Autor:
Zlatko Jelev
Știri
EBU: BNR Trafic+ este un exemplu de transformare digitală de succes!
vineri 28 august 2026 17:00
vineri, 28 august 2026, 17:00
FOTO: Radioul Național Bulgar
Dimensiunea fontului
„BNR Trafic+ este un exemplu excelent de punere a publicului pe primul plan – o abordare care poate contribui la asigurarea viitorului mass-mediei publice”
Așa a scris pe LinkedIn Jonathan Patterson, consultant al unității de transformare strategică a Uniunii Europene pentru Radio și Televiziune (EBU), care a vizitat zilele trecute cel mai de încredere post public din Bulgaria.
Potrivit acestuia, BNR Trafic+ este un exemplu de transformare reușită a mass-mediei publice și de creare a unui serviciu digital care răspunde unei nevoi reale a publicului.
În postarea sa, Patterson, care a fost timp de mulți ani șef al departamentului de conținut video la BBC News, identifică siguranța rutieră ca fiind o problemă gravă pentru Bulgaria și subliniază că țara aceasta se numără printre statele din UE cu cea mai mare rată a mortalității în urma accidentelor rutiere pe cap de locuitor.
El povestește că, în doar trei săptămâni, o echipă restrânsă, sub conducerea redactorului-șef al direcției „Programe digitale”, Diana Kostova, a dezvoltat și a lansat BNR Trafic+, un canal digital specializat care oferă ascultătorilor informații despre situația rutieră la fiecare 15 minute, însoțită de muzică, care menține atenția șoferilor la un nivel ridicat, precum și de povești umane și mesaje care reamintesc ce este cel mai important pe șosea.
Conform evaluării EBU, informațiile despre trafic, care se bazează pe date furnizate de instituții de stat – Ministerul Afacerilor Interne, Agenția Națională de Infrastructură Rutieră și hărțile Google Maps, precum și pe semnalările în timp real ale ascultătorilor înșiși, transformă BNR Trafic+ într-un serviciu de interes public real pentru șoferii bulgari.
Jonathan Patterson concluzionează că datele privind audiența arată în mod clar cum ideea își găsește deja publicul potrivit.
Iar datele sunt mai mult decât elocvente: numărul de vizitatori unici ai BNR Trafic+ a crescut de la 5 583 în mai la 10 944 în iunie și la 14 765 în iulie. Aceasta înseamnă o audiență de 2,6 ori mai mare în doar două luni și jumătate.
Creșterea consumului se observă și la reîncărcări – de la 7 583 în mai, la 14 205 în iunie, până la 17 965 în iulie.
Succesul serviciului digital al BNR duce, de asemenea, la extinderea informațiilor despre trafic în rețeaua regională a mass-mediei publice.
Începând cu 10 august, Radio Sofia, Radio Plovdiv, Radio Stara Zagora, Radio Kardjali, Radio Shumen și Radio Vidin oferă, după modelul BNR Trafic+, informații actualizate despre situația rutieră – în fiecare zi lucrătoare, între orele 6:00 și 7:00.
Astfel, informațiile ajung la ascultători atât prin canalul digital specializat de pe site și prin aplicația mobilă, cât și prin programele regionale ale radioului public.
Pentru EBU, acesta este tocmai exemplul care arată cum mass-media publică își poate construi viitorul – nu doar prin crearea de conținut nou, ci și prin rezolvarea problemelor reale ale oamenilor.
„A juca un rol pozitiv în viața oamenilor este unul dintre cele mai importante lucruri pe care mass-media publică le poate face pentru a-și asigura viitorul. Pentru șoferii bulgari, BNR face exact acest lucru”, este concluzia din postarea lui Jonathan Patterson.
Jonathan Paterson
FOTO: LinkedIn
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev