Cultură

Știri

Film, hore și tradiții basarabene: Bulgaria s-a prezentat la „OKO” la Kiev

luni, 14 septembrie 2026, 08:30

Film, hore și tradiții basarabene: Bulgaria s-a prezentat la „OKO” la Kiev

Film, hore și tradiții basarabene: Bulgaria s-a prezentat la „OKO” la Kiev

FOTO: Facebook /Tetiana Staneva

Dimensiunea fontului

Cultura și tradițiile bulgare au prins viață la Kiev pe 5 și 6 septembrie, în cadrul „Weekend cu OKO” – un program special al Festivalului Internațional de Film Etnografic „OKO”.

Tema evenimentului a fost casa ca loc al memoriei, identității și apartenenței.

„În fiecare an punem în centrul atenției o anumită temă. Anul acesta, ”Acasă” nu a fost aleasă întâmplător. Tema este actuală și dureroasă. Mă bucur că am recreat atmosfera unei case în care este întotdeauna sătul, confortabil, plăcut și luminos, iar filmele pe această temă ne-au făcut să regândim cultul casei”, a scris fondatoarea și directoarea generală a festivalului, Tetiana Staneva, pe pagina sa de Facebook, citată de BTA.

În cadrul programului cinematografic au fost prezentate 14 producții din Ucraina, Bulgaria, Portugalia, Letonia, Cehia, Marea Britanie, Franța și Australia. Printre titlurile bulgare s-au numărat „Brunch pentru începători”, de Yana Titova, „Căpșuni sălbatice”, de Tatyana Pandurska, și „Pachetul Eternitate”, de Magdalena Ilieva, o producție bulgaro-italiană.

În program a fost inclus și documentarul „Chamur”, realizat de Tetiana Staneva, dedicat tradiției muncii în comun la construirea caselor în satul bulgăresc Krinichne din Basarabia ucraineană. Participanții s-au prins într-un horă bulgărească și au asistat la o demonstrație a tehnicii tradiționale de construcție basarabene „chamur”, în care sunt folosite lut, apă și paie.

Istoria Festivalului Internațional de Film Etnografic „OKO” a început în 2020, în Ucraina. Fondatoarea sa este regizoarea, producătoarea și jurnalista Tetiana Staneva, născută în satul bulgăresc Chushmeliy, astăzi Krinichne, din raionul Bolgrad, Ucraina. Pandemia a impus ca prima ediție să se desfășoare online, iar cea de-a doua a reunit publicul la Bolgrad în septembrie 2021, se menționează pe site-ul festivalului.

Redactor: Miglena Ivanova

Film, hore și tradiții basarabene: Bulgaria s-a prezentat la „OKO” la Kiev

Film, hore și tradiții basarabene: Bulgaria s-a prezentat la „OKO” la Kiev

FOTO: Facebook /Tetiana Staneva

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski