Societate

Știri

Bulgarii din Odesa au sărbătorit Ziua Independenței

marți, 22 septembrie 2026, 11:00

Bulgarii din Odesa au sărbătorit Ziua Independenței

FOTO: Asociația Bulgarilor din Ucraina

Dimensiunea fontului

Comunitatea bulgară din orașul ucrainean Odesa, situat pe malul Mării Negre, a sărbătorit cea de-a 118-a aniversare a proclamării independenței Bulgariei cu o festivitate organizată la Casa Culturală Bulgară. Printre oaspeții oficiali ai evenimentului s-au numărat consulul general la Odesa, Svetoslav Ivanov, diplomatul Ilian Zanev, protopopul Andrei Kostov – paroh al bisericii „Sf. Petru și Fevronia” din Odesa, vicepreședintele Asociației Bulgarilor din Ucraina Mihail Radev și președintele Societății Bulgare din Odesa, Boris Spasov.

În cuvântul său de bun venit, Svetoslav Ivanov a subliniat că, în vremuri extrem de dificile, bulgarii din Basarabia dau dovadă de patriotism și respect față de patria-mamă, Bulgaria.

„Bulgaria susține Ucraina în acest război nedrept, în cadrul granițelor recunoscute internațional, iar acest sprijin include și orientarea sa europeană. Sprijinul Bulgariei este concret și în ceea ce privește activitatea școlilor duminicale bulgare. În acest an, Ministerul Educației din Bulgaria a aprobat 48 de școli duminicale bulgare în Ucraina, dintre care 45 se află în regiunea Odesa. Peste 500 de studenți au fost admiși la universitățile de stat din Bulgaria. Aceasta este o evaluare pozitivă și o recunoaștere a activității școlilor duminicale bulgare și a profesorilor care lucrează în acest sens”, a declarat consulul.

El a mai spus că istoria bulgarilor din Basarabia face parte din istoria Bulgariei. „În numele Consulatului General, vă adresez mulțumiri tuturor pentru că, în aceste 200 de ani, ați reușit să păstrați limba, cultura și tradițiile populare bulgare, iar această sărbătoare este o confirmare a acestui fapt. Avem privilegiul de a lucra cu cea mai mare diaspora bulgară istorică din lume”, a adăugat Svetoslav Ivanov.

La eveniment, elevii de la Școala duminicală bulgară „Vasil Aprilov” au susținut un scurt recital. În cadrul programului concertistic, pregătit de Centrul Cultural Bulgar, au fost prezentate dansuri bulgărești, ucrainene, grecești și evreiești, interpretate de formații de copii. Evenimentul festiv s-a încheiat, conform tradiției, cu un horo bulgăresc care a reunit pe toți.

Editat de Diana Țancova

Tradus și postat de Vlad Mitev


La această publicație au lucrat: Vlad Mitev