Politică

Știri

BERD semnalează o încetinire a creșterii PIB-ului bulgar

joi, 24 septembrie 2026, 17:00

BERD semnalează o încetinire a creșterii PIB-ului bulgar

FOTO: BERD

Dimensiunea fontului

Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) se așteaptă ca economia bulgară să crească cu 2,7% în 2026 și cu 2,5% în 2027, prognozele rămânând neschimbate față de cele din iunie. În prima jumătate a acestui an, PIB-ul real al Bulgariei a crescut cu 2,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Aceasta vine după ce, în 2024, PIB-ul țării a crescut cu 3,4%, iar în 2025 cu 3,1%.

În raportul său din septembrie privind perspectivele economice regionale, BERD subliniază că economia bulgară a rămas stabilă în prima jumătate a anului 2026 datorită cererii interne puternice, investițiilor și îmbunătățirii exporturilor, în ciuda inflației mai ridicate și a deteriorării poziției fiscale. Producția industrială a revenit pe o traiectorie de creștere după contracția semnificativă din 2025, iar sectorul serviciilor și cel al construcțiilor au continuat să înregistreze o creștere stabilă. Exporturile au scăzut semnificativ în primul trimestru, dar s-au redresat parțial până la jumătatea anului.

Raportul acordă atenție și consecințelor nivelurilor scăzute ale apei pe Dunăre. În ciuda pierderilor semnificative în producția de energie hidroelectrică, Bulgaria a suferit perturbări mai reduse pe piața energiei electrice, deoarece capacitățile nucleare au rămas disponibile, iar flexibilitatea sporită a sistemului a permis integrarea unei producții suplimentare de energie solară și menținerea exporturilor. Totuși, într-un an, prețul mediu al energiei electrice a crescut cu 88,3%, relatează BTA. 

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev


La această publicație au lucrat: Vlad Mitev