Politică

Știri

Bulgaria și Egiptul discută despre o linie aeriană directă Sofia-Cairo

Egiptenii care au absolvit studiile în Bulgaria fac legătura între cele două popoare

joi, 24 septembrie 2026, 17:45

Bulgaria și Egiptul discută despre o linie aeriană directă Sofia-Cairo

FOTO: president.bg

Dimensiunea fontului

Președinta Iliana Iotova și premierul Egiptului, Mustafa Madbouli, au discutat la New York posibilitățile de extindere a cooperării bilaterale în cadrul celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, informează serviciul de presă al președinției. Cei doi au subliniat nivelul ridicat al contactelor politice dintre cele două țări, iar Madbouli a evidențiat rolul Bulgariei în relațiile dintre UE și Egipt. Iotova a menționat posibilitățile de proiecte comune în domeniul energetic într-o perioadă în care aprovizionarea cu combustibili este pusă în pericol. Ea a menționat, de asemenea, că materiile prime din Egipt susțin producția militară bulgară. La rândul său, Madbouli a adresat o invitație mediului de afaceri bulgar să investească în Egipt, notează publicația„Egypt today”.

Au fost discutate, de asemenea, posibilitățile de stimulare a dezvoltării turismului între cele două țări. Cei doi interlocutori au subliniat necesitatea deschiderii unei linii aeriene directe Sofia – Cairo.

„Mulți cetățeni egipteni au absolvit studii superioare în Bulgaria și reprezintă o punte naturală între cele două popoare ale noastre”, a subliniat Iliana Iotova.

Redactor: Miglena Ivanova

Tradus și postat de Vlad Mitev