Accente

Știri

Navă fără echipaj, lovită de dronă, plutește în derivă în zona Șabla

luni, 5 octombrie 2026, 08:45

Navă fără echipaj, lovită de dronă, plutește în derivă în zona Șabla

Navă fără echipaj, lovită de dronă, plutește în derivă în zona Șabla

FOTO: Ministerul Apărării

Dimensiunea fontului

Elicopterele Forțelor Navale au descoperit o navă de marfă în derivă în apele Mării Negre, la 40 km est de Capul Șabla.

Nava cu motor EMIL a fost lovită de o dronă în zona orașului Odesa, pe 5 august. În urma unui incendiu și a unei defecțiuni a sistemelor tehnice, nava a rămas fără posibilitatea de a manevra și a fost abandonată de echipaj, relatează BTA.

De atunci și până în prezent, nava plutește în derivă în zona economică exclusivă a României, deplasându-se, sub influența curenților marini, în direcția sud, către zona economică exclusivă a Bulgariei.

Forțele Navale ale Bulgariei au transmis un aviz către navele care navighează în regiune cu privire la prezența unei nave periculoase, fără comandă și fără echipaj, în zona menționată.

Supravegherea navei continuă, iar instituțiile sunt pregătite să ia măsurile necesare, se precizează în comunicatul autorităților militare.

Redactor: Ivo Ivanov

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski