Politică

Știri

O delegație a DPS se află în vizită în Turcia

marți, 6 octombrie 2026, 16:45

O delegație a DPS se află în vizită în Turcia

FOTO: Mișcarea pentru Drepturi și LIbertăți

Dimensiunea fontului

În timpul vizitei sale în Turcia, delegația DPS s-a întâlnit cu guvernatorul provinciei Izmir, dr. Süleyman Elban. Din delegație fac parte Aiten Sabri – vicepreședintă a Adunării Naționale, Halil Letifov – vicepreședinte al DPS, Erol Mümün – vicepreședinte al DPS și primar al orașului Kardjali, Nida Ahmedov – vicepreședinte al DPS și primar al orașului Kaolinovo, precum și Mehmed Ataman – președinte regional al DPS din Haskovo. La întâlnire au participat, de asemenea, Bahtiar Șen – reprezentant al DPS pentru Izmir și Abdurrahim Nursoy – președinte al organizației de emigranți Balgoc.

Relațiile de prietenie dintre cele două țări, dezvoltarea relațiilor în diverse domenii, precum și situația politică actuală au fost printre subiectele discuției cu guvernatorul.

Printre temele întâlnirii s-a numărat și rolul emigranților bulgari care locuiesc în regiunea Izmir. Persoanele cu dublă cetățenie reprezintă o legătură naturală între cele două țări și o punte umană importantă între Bulgaria și Turcia. Menținerea legăturilor cu locurile de origine, contactele între familii și participarea activă la viața socială creează o bază suplimentară pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie, relatează BGNES.

BTA a anunțat că delegația DPS s-a întâlnit la Izmir cu reprezentanți ai „Partidului Bun” (İYİ Parti). Cu câteva zile în urmă, reprezentanții DPS au fost primiți la Ankara de către președintele Marii Adunări Naționale a Turciei, Numan Kurtulmuş. 

Redactor: Ivo Ivanov

Tradus și postat de Vlad Mitev



La această publicație au lucrat: Vlad Mitev