Știri
„Arta barocului” își deschide cea de-a 20-a ediție la Sofia
marți 6 octombrie 2026 22:00
marți, 6 octombrie 2026, 22:00
FOTO: facebook.com/sofia.baroque.arts.festival
Dimensiunea fontului
Festivalul internațional „Arta barocului” se deschide în această seară la Clubul Militar Central din Sofia cu spectacolul „Iubire după furtună” al ansamblului britanic „Saraband”. Ediția jubiliară, cea de-a douăzecea, reunește interpreți de muzică veche din Marea Britanie, Italia, Polonia, Israel, Țările de Jos, Noua Zeelandă, Canada și Bulgaria și urmărește evoluția acesteia de la Evul Mediu până la barocul târziu.
Pentru prima dată, singurul festival din Bulgaria dedicat interpretării istorice a muzicii vechi va organiza un concurs de muzică de cameră, la care sunt invitate să participe ansambluri de tineret și profesionale din Bulgaria și din străinătate. Pe lângă concertele la care vor participa muzicieni de renume, în cadrul festivalului vor avea loc și dansuri baroce cu intrare liberă, un atelier de canto baroc, concerte educative și concerte caritabile dedicate persoanelor în vârstă.
Programul principal de concerte al festivalului „Arta barocului” se va încheia pe 20 noiembrie cu „Stabat Mater” de Giovanni Battista Pergolesi, interpretată de ansamblul italian Il Pomo d’Oro, cu concertmaestrul Zefira Vălova și soliștii Madison Nonoa – soprană, și Cameron Shabazi – contratenor.
Editat de Diana Țancova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev