miercuri 21 octombrie 2026 08:30
miercuri, 21 octombrie 2026, 08:30
Patriarhul Bulgariei, Daniel, vizitează Muntele Athos
FOTO: bg-patriarshia.bg
Dimensiunea fontului
În perioada 21–24 octombrie va avea loc prima vizită a Patriarhului Bulgariei, Daniel, pe Sfântul Munte Athos, a anunțat Patriarhia Bulgară.
Preafericirea Sa va vizita republica monahală la invitația obștii Mănăstirii Zografu „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe Purtătorul de Biruință”. Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare – Patriarhia Bulgară va vizita și alte mănăstiri, precum și se va întâlni cu Sfânta Chinotită, organul administrativ, legislativ, executiv și judiciar suprem al comunității monahale de pe Sfântul Munte.
Preafericirea Sa va prezida și privegherea de toată noaptea prilejuită de sărbătoarea celor 26 de martiri de la Zografu, care și-au jertfit viața pentru credința ortodoxă și au fost arși de latini în anul 1274.
Patriarhul se va întâlni și va purta discuții cu obștea mănăstirii și se va închina la sfintele moaște și la celelalte odoare sfinte păstrate în mănăstirea slavo-bulgară.
Editor: Miglena Ivanova
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski