Știri
„CineLibri” îl aduce la Sofia pe scriitorul australian Richard Flanagan
miercuri 21 octombrie 2026 11:30
miercuri, 21 octombrie 2026, 11:30
„CineLibri” îl aduce la Sofia pe scriitorul australian Richard Flanagan
FOTO: cinelibri.com
Dimensiunea fontului
Scriitorul australian Richard Flanagan, laureat al Premiului Man Booker, vine la Sofia în cadrul festivalului internațional de film și literatură CineLibri. Pe 21 octombrie, la clubul literar Peroto (Palatul Național al Culturii, Piața Bulgaria nr. 1), acesta va vorbi despre opera sa din perspectiva autorului.
În cadrul evenimentului va fi lansată ediția în limba bulgară a cărții „Întrebarea 7” („Question 7”). Potrivit publicației The Guardian, aceasta este cea mai bună lucrare a lui Flanagan, o reflecție strălucită asupra trecutului unui om și asupra istoriei care i-a pătruns întreaga existență, relatează BTA.
Traducerea în limba bulgară este semnată de Nadejda Rozova, iar artistul este Jivko Petrov.
Richard Flanagan este romancier, istoric și regizor de film, născut în 1961, în Tasmania. A părăsit școala la vârsta de 16 ani, iar ulterior a obținut o bursă la Worcester College, din cadrul Universității Oxford. Cărțile sale sunt publicate în aproximativ 40 de țări, iar unele dintre romanele sale au fost distinse cu numeroase premii.
Editor: Miglena Ivanova
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski