Știri
„Noaptea de toamnă a galeriilor” apropie publicul din Varna de artă
vineri 23 octombrie 2026 09:30
vineri, 23 octombrie 2026, 09:30
„Noaptea de toamnă a galeriilor” apropie publicul din Varna de artă
FOTO: museumnight.bg
Dimensiunea fontului
Inițiativa „Noaptea de toamnă a galeriilor” îi invită pe locuitorii orașului Varna și pe vizitatorii acestuia să descopere arta prin întâlniri cu artiștii, tururi ale galeriilor și experiențe interactive, care presupun participarea activă a publicului.
Vineri și sâmbătă, programul va include evenimente care se vor desfășura până târziu în noapte și vor cuprinde pictură, practici vizuale contemporane, design, meșteșuguri, proiecții, muzică și târguri ale creatorilor.
Evenimentul va debuta la Muzeul de Istorie Modernă din Varna, unde Ianislava Șopova, primarul cartierului Odesos, va înmâna premiile câștigătorilor unui concurs școlar de eseuri cu tema „Cartierul meu Odesos”. Evenimentele din cadrul inițiativei sunt organizate în colaborare cu administrația acestui cartier și cu asociația „Talyana”.
Un punct de atracție al programului va fi panoul colectiv „Marea ne unește”, care va fi țesut de public la „Krasiart” și oferit cartierului Odesos. La „Behemoth”, lucrarea interactivă „Zen”, realizată de Zdravko Mincev și Țvetan Momcilov, va îmbina arta textilă și muzica, oferindu-le vizitatorilor posibilitatea de a contribui, prin atingere, la crearea peisajului sonor.
La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski