Societate

Știri

Google donează încă 1 milion de dolari institutului INSAIT din Sofia

vineri, 23 octombrie 2026, 11:30

Google donează încă 1 milion de dolari institutului INSAIT din Sofia

Google donează încă 1 milion de dolari institutului INSAIT din Sofia

FOTO: Consiliul de Miniștri

Dimensiunea fontului

„Guvernul nostru este foarte ambițios în ceea ce privește realizarea transformării digitale. Avem multe de oferit investitorilor”, a declarat premierul Rumen Radev în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Google, a informat serviciul de presă al Consiliului de Miniștri.

La întâlnire au participat și viceprim-ministrul și ministrul Economiei, investițiilor și industriei, Aleksandar Pulev, precum și ministrul Inovației și transformării digitale, Ivan Vasilev. Au fost discutate digitalizarea, competitivitatea economiei, securitatea cibernetică și posibilitățile de realizare a unor proiecte comune în industria spațială.

Reprezentanții Google au anunțat o nouă donație în valoare de 1 milion de dolari pentru Institutul de Informatică, Inteligență Artificială și Tehnologii (INSAIT) din cadrul Universității din Sofia. Noul sprijin îi va permite institutului INSAIT să își extindă cercetările și activitatea de dezvoltare a unei noi generații de modele de inteligență artificială, se arată în comunicatul de presă.

Donația include finanțare directă și credite pentru Google Cloud, care asigură accesul la o infrastructură de calcul de înaltă performanță, transmite BTA.

Redactor: Ivo Ivanov

La această publicație au lucrat: Iulia Bahovski