Știri
Elevii din Taraclia, curs de limbă bulgară la Universitatea din Ruse
vineri 23 octombrie 2026 20:45
vineri, 23 octombrie 2026, 20:45
FOTO: Universitatea din Ruse ”Anghel Kâncev”
Dimensiunea fontului
Douăzeci și opt de liceeni din orașul moldovean Taraclia și din împrejurimi au primit certificate pentru participarea cu succes la un stagiu lingvistic la Universitatea din Ruse. Elevii și însoțitorii lor au participat la cursuri de limbă bulgară, susținute de cadre didactice ale Universității din Ruse. Programul a inclus și vizite la muzee și la importante obiective culturale și istorice.
Certificatele au fost înmânate de către rectorul Universității din Ruse, prof. Desislava Atanasova, și de către academicianul Hristo Beloev, rector de onoare și președinte al Adunării Generale a universității.
„Universitatea din Ruse se numără printre centrele consacrate din Bulgaria, în cadrul cărora se organizează anual stagii lingvistice și cursuri de calificare pentru cetățeni bulgari și compatrioții noștri din Moldova. Aceste inițiative contribuie la păstrarea și dezvoltarea limbii bulgare și a identității culturale, precum și la consolidarea legăturilor academice și educaționale dintre Bulgaria și Moldova”, a declarat Victoria Ivanova, reprezentantă a universității.
La Universitatea din Ruse studiază aproximativ 8.000 de studenți, iar la filiala sa din Taraclia – aproximativ 500.
Editat de Diana Țancova
Tradus și postat de Vlad Mitev
La această publicație au lucrat: Vlad Mitev