Societate

Știri

Program de sprijin pentru persoanele care doresc să se stabilească în Bulgaria

luni, 11 august 2025, 08:30

Program de sprijin pentru persoanele care doresc să se stabilească în Bulgaria

Dimensiunea fontului

Agenția pentru Ocuparea Forței de muncă candidează în cadrul programului „Dezvoltarea resurselor umane” prin măsura „Aleg Bulgaria”, obiectivul operațiunii fiind crearea de condiții și stimulente pentru stabilirea permanentă în Bulgaria a bulgarilor care trăiesc în străinătate, persoanelor de origine bulgară și candidaților din țări terțe pentru care nu este necesară o autorizație de acces pe piața muncii, în conformitate cu legislația bulgară. 
Partenerul eligibil pentru implementarea proiectului este Agenția Executivă pentru Bulgarii din Străinătate. Se preconizează că în cadrul acestei măsuri vor fi furnizate servicii de acces la piața muncii de către Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă, acordarea unei ajutor unic pentru mutarea bunurilor personale și o indemnizație pentru cazare pentru o perioadă de până la 12 luni. Ajutorul unic admisibil pentru mutarea bunurilor personale în cadrul Uniunii Europene este de până la 5 000 BGN, iar în afara Uniunii Europene – de până la 10 000 BGN. 
Cheltuielile eligibile pentru mutarea bunurilor personale din țările candidate la aderarea la UE, precum și din Kosovo, se ridică la 5 000 BGN. Suplimentul pentru cazare pe care un participant la măsură îl poate primi este în valoare de 406 BGN pe lună pentru o perioadă de până la un an, fiind obligatoriu ca beneficiarul să înceapă să lucreze într-o localitate în care nu deține o locuință proprie. 
Pentru participanții la proiect care sunt cetățeni străini sau pentru membrii familiei care sunt cetățeni străini, este admisă includerea în cursuri de limba bulgară, ceea ce va favoriza integrarea lor mai rapidă pe piața muncii din Bulgaria. 
În cadrul proiectului pot fi acordate și stimulente pentru transportul de la și către locul de muncă pentru o perioadă de până la 12 luni, cu excepția cazurilor în care se lucrează la distanță sau se efectuează muncă la domiciliu.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: БНР екип