Societate

Știri

Guvernul bulgar alocă 2 milioane de leva pentru patru programe educaționale naționale

joi, 28 august 2025, 08:30

Guvernul bulgar alocă 2 milioane de leva pentru patru programe educaționale naționale

Dimensiunea fontului

Cabinetul de miniștri va acorda aproape 2 milioane de leva municipalităților pentru implementarea a patru programe naționale dedicate dezvoltării educației, a anunțat serviciul de presă al Guvernului.
Programul „Siguranța rutieră” va furniza materiale didactice pentru grădinițe și școli, contribuind la formarea copiilor în privința regulilor de circulație. Programul „Fără agresiune pentru un mediu educațional sigur” își propune să creeze un climat mai sigur și mai civilizat în instituțiile de învățământ, prin inițiative care vizează prevenirea violenței. „Împreună pentru fiecare copil” va încerca să atragă și să mențină copiii în sistemul educațional, desfășurând activități în 97 de grădinițe și școli.
Cea mai mare parte a fondurilor – peste 907 mii de leva – este destinată programului „Asigurarea unui mediu educațional modern, sigur și accesibil”. Aceste fonduri vor fi utilizate pentru dotarea unor cabinete moderne și spații pentru activități extracurriculare în 47 de instituții educaționale municipale, încurajând dezvoltarea abilităților în domeniul științelor.
În luna mai, Guvernul a aprobat un total de 25 de programe educaționale naționale pentru anul școlar viitor, dintre care trei sunt noi: „Viitor pentru talente”, „Competențele în prim-plan” și „Siguranță”.
Tradus și publicat de Iulia Bahovski

La această publicație au lucrat: БНР екип